Războiul din Ucraina și călătoria mea

Știrile despre războiul din Ucraina m-au ținut foarte ocupată încă din prima zi. Am știut repede că nu pot să stau și să privesc, trebuie să fac ceva.

Am luat legătura cu prietena noastră Tanja Berezhnaya din Cernăuți – un oraș din vestul Ucrainei, situat pe cursul superior al râului Prut și centrul administrativ al Oblastului (Provinciei) Cernăuți. Tanja conduce de mulți ani organizația „Noua Familie” din Cernăuți, iar acum ea și echipa ei se ocupă de numărul tot mai mare de refugiați din estul Ucrainei. Am vizitat organizația lor cu ani în urmă și i-am susținut cu donații. Ea a fost atât persoana de contact cât și interpretul nostru când am vizitat Şcoala Evreiască din Cernăuți.

Tanja scria pe 1 martie: La Cernăuți este încă liniște, dar seara se declanșează alarma și oamenii fug în pivnițe. Sunt foarte mulți refugiați, inclusiv câteva mii de copii, și numărul crește în fiecare zi. Mașinile fac si 2 zile (de obicei 1,5 ore) până la granița dintre România și Moldova.

Am început imediat un apel la donații în compania în care lucrez și printre prietenii și cunoștințele mele. Întrucât voiam să aduc doar bunuri de care era cu adevărat nevoie, am rugat-o pe Tanja să trimită o listă. Majoritatea acestor bunuri sunt disponibile în prezent doar într-o măsură limitată în Ucraina: scutece pentru copii, articole de igienă (șampon, gel de duș etc.), saci de dormit, alimente neperisabile (tăitei, orez, ulei), mâncare pentru copii, ciocolată, conserve, băuturi cu cacao.

Vinerea trecută am putut merge la cumpărături cu o sumă considerabilă – am cumpărat aproape 40 de bucăți de saci de dormit (pentru aceștia a fost o cerere foarte mare de la Cernăuți). Sâmbătă dimineața am plecat împreuna cu un coleg de serviciu – aveam 15 ore de mers înaintea noastră. Prima parte a calatoriei a fost în principal pe autostradă. Pe timpul nopții am traversat Carpații în condiții de iarnă. Cam epuizati, dar ei bine, am ajuns la Radauți – am vrut sa petrecem noaptea acolo pentru a ne intalni cu Tanja a doua zi dimineata la granita romano-ucraineana din localitatea Siret.

Din păcate, șoferul lor, care avea permisiunea specială de a trece granița, era bolnav. În stare de alertă, bărbații ucrainieni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu au voie să treacă granița. Așa că a trebuit să intrăm în Ucraina pentru a preda și încărca donațiile.

E frig, în jur de -1 °C, și noi stăm într-o parcare din Ucraina, chiar lângă Siret. Este o parcare de rămas-bun: familii întregi vin cu mașina, bărbații conduc singuri înapoi în oraș. Soțiile, mamele și surorile lor iau copiii, câinii mici și cărucioarele și se aliniază în frigul amar pentru a mărșălui spre România pe jos.

Un apel de la Tanja: nu se poate cumpăra carburant în oraș, așa că a trebuit să așteptăm. Vedem mașinile venind, oameni coborând, femei plângând și militarii patrulând. Puțin mai târziu a venit și vestea bună că sunt în drum spre noi. Obosită, Tanja ne spune că alarma a sunat din nou aseară și au fost nevoiți să fugă la subsol – o bază militară nu departe de Cernăuți a fost bombardată. Mâncarea în oraș este deja rară, oamenii au voie să cumpere doar două produse de persoană pe zi.

Bărbatul care ne ajută să descarcăm este el însuși refugiat de la Kiev – este recunoscător că este aici pentru a ajuta. Dar ne vorbește și despre teribilul, de neimaginat, război din orașul natal.

Cu ajutorul Tanjei, am trecut repede înapoi granița – pe lângă mașini, pe lângă femeile cu copii care stăteau la coadă. De cealaltă parte a graniței, corturile organizațiilor primesc refugiați, personalul de serviciu cară valizele grele sau copiii obosiți, se distribuie mâncare și băutură, se organizează transport și cazare.

Ne-am început imediat drumul de întoarcere către Viena, cu un microbuz gol, dar cu multe impresii de călatorie. Drumul a fost ceva mai liniștit, dar ne-au rămas în minte  oamenii care au fost rupți din viața normală, nevoiți să lase totul în urmă și să fugă.

Ne dorim să se termine cât mai repede acest război nedrept – până atunci vom continua…Şi nu uitati că acum dar și după, poporul Ucrainei are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.