În septembrie 2024, am făcut prima mea calatotie umanitară în Ucraina împreună cu prietenul meu Samuel. Îl cunosc pe Samuel de ani de zile; l-am întâlnit în Finlanda, iar colaborarea și prietenia noastră au continuat. Știam de mult timp despre fundația umanitară a părinților lui Samuel și acum am avut ocazia să o văd și să o experimentez direct.
Am zburat de la Helsinki la Viena, unde Samuel mă aștepta într-o mașină încărcată dinainte, iar călătoria a continuat de la aeroport, prin Budapesta, până în Satu Mare, în România, unde am petrecut prima noapte. A doua zi am traversat România, am trecut Carpații și am petrecut a doua noapte la Rădăuți, aproape de granița cu Ucraina, pentru a ne pregăti pentru destinația din ziua următoare, și anume Cernăuți.
Nu mai fusesem niciodată în România până atunci, iar călătoria prin această țară a fost o experiență interesantă. Peisajele și viața din România sunt încă destul de diferite față de Europa Centrală, unde am călătorit mult atât în scop profesional, cât și în timpul liber, iar contrastul este evident, chiar dacă ne aflam tot în Uniunea Europeană. Infrastructura, mediul, cultura și stilul de viață – chiar dacă le-am observat doar din mașină sau în timpul unor scurte opriri – sunt diferite. Îmi amintesc, de exemplu, de căruțele trase de cai și alte mijloace de transport din copilărie, când călătoream cu mașina prin Finlanda, sau de locurile de vacanță din sate de munte mai mici din Austria, Italia și Franța. Când trec prin sate mici din România, căruțele par încă o metodă practică de transport și parte integrantă a culturii, cel puțin în zonele rurale.
Călătoria a avut loc pe vreme frumoasă, specifică începutului de toamnă sau sfârșitului de vară, în condiții bune. Am fost surprins de starea bună a drumurilor și am aflat că lucrurile s-au îmbunătățit considerabil și în România, de când Samuel, pe când era copil, călătorea deseori cu părinții săi în această țară. Am auzit multe povești și relatări despre diverși membri ai organizației și alte întâmplări de pe drum, și am aflat mai multe despre cum au început aceste călătorii umanitare și cum s-au dezvoltat activitățile asociației de-a lungul anilor.
Cultura construcțiilor și arhitectura sunt domenii apropiate de munca mea, așa că a fost interesant să simt, în România, poate chiar o mică întoarcere în timp, unde se întâlnește un amestec de epoci și stiluri arhitecturale diferite. Se poate observa clar că țara este încă într-un proces intens de construcție, cu numeroase case noi aflate în diverse stadii de edificare.
În special orașele mici sau satele mai mari prezintă o combinație între imaginea unei comunități mai vechi, tradiționale, și un aspect mai modern – poate chiar mai european.
Per ansamblu, am găsit mediul foarte curat, traficul pe șosele liniștit, iar peisajul de toamnă, deosebit de frumos. A fost o călătorie plăcută către adevărata destinație: Ucraina.
A doua noapte am petrecut-o la Rădăuți, pe partea românească, la doar câteva zeci de kilometri de graniță. Mi s-a spus că unele dintre aceste transporturi umanitare sunt preluate din Ucraina de pe teritoriul românesc, însă de această dată, camionul destinat organizației de ajutor „Noua Familie” urma să meargă până la Cernăuți.
Vremea se schimbase peste noapte, ne apropiam de graniță pe o ploaie ușoară, iar tensiunea creștea – ne aflam pe drumul spre o țară sfâșiată de război, atacată de ruși. În timpul călătoriei, mă gândeam la poveștile tatălui meu decedat, care a luptat în războiul dintre Finlanda și Uniunea Sovietică. S-a implicat până la sfârșitul vieții în sprijinirea veteranilor de război și a celor defavorizați, iar acum aveam ocazia să contribui și eu, într-un mod modest, la o muncă de ajutorare concretă.
De la începutul războiului, am urmărit cu uimire și indignare evenimentele din Ucraina, întrebându-mă cum este posibil ca un stat să provoace unui alt popor violență și suferință de neimaginat, fără nicio justificare rațională – dacă ar putea exista vreodată una pentru un război – doar ca o continuare a unei politici egoiste și distorsionate. Pentru mine era important să întâlnesc oameni și să vorbesc cu ei, oameni care au devenit victime ale acestor tragedii fără niciun motiv întemeiat. Este extrem de important să ajutăm Ucraina – chiar și cu puțin.
Peisajul și împrejurimile s-au schimbat odată ce am putut continua călătoria, după o așteptare destul de lungă la graniță.
Este evident că țara se află în război, iar resursele limitate nu sunt folosite, de exemplu, pentru repararea drumurilor, însă starea drumurilor din Ucraina este cu totul diferită față de cea din România. Deși partea de vest a Ucrainei nu a fost afectată în aceeași măsură ca regiunile din est, începe să se contureze o imagine mai clară a tipului de investiții care vor fi necesare în această țară în deceniile ce urmează. Este nevoie de mult ajutor pentru reconstrucție, dar mai ales pentru a sprijini modul în care oamenii reușesc să trăiască acum, în mijlocul războiului, și ce fel de viață pot să-și construiască în viitor. Cei mai vulnerabili sunt copiii și tinerii de astăzi, de care va depinde reconstrucția țării în următorii zece ani. Cu cât reușim să îi ajutăm mai bine acum, cu atât este mai mare șansa ca Ucraina să reușească să-și construiască o societate pentru o nouă eră și un viitor mai bun – ca stat independent și ca societate care își gestionează singură treburile.
Când am ajuns acolo, i-am întâlnit în sfârșit pe Tanya, Sergei și ceilalți care duc ajutoarele acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. Camionul a fost descărcat în grabă, pe o vreme ploioasă, dar atmosfera din Cernăuți era caldă și plăcută. Tanya și colegii ei nu doar că au preluat ajutoarele umanitare, ci au primit și praline finlandeze, cu ocazia zilei de naștere a Tanyei.
Am aflat unde merg ajutoarele, cui sunt distribuite și în ce condiții sunt folosite. În același timp, Samuel a primit sugestii despre cum să continue proiectul din punct de vedere al necesităților.
După descărcarea camionului, am avut ocazia să vizităm unul dintre centrele de sprijin ale organizației „Noua Familie” din Cernăuți, unde copii ucraineni salvați din zonele de conflict primesc îngrijire medicală, dar și consiliere psihologică. Raportat la numărul de copii, resursele necesare pentru a le oferi ajutor sunt foarte mari, ceea ce subliniază complexitatea situației lor. Ajutorul este cu adevărat necesar.
Drumul de întoarcere a început imediat după vizită – încă pe ploaie. La acel moment nu știam încă faptul că ploaia făcea parte dintr-un front atmosferic care traversa Europa și care avea să provoace inundații majore, inclusiv la Viena, unde apele au inundat tunelurile subterane, provocând un haos în trafic – atât rutier, cât și aerian. În drumul nostru de întoarcere, peste Carpați, spre seară, am fost prinși de acea furtună și de ploaia puternică.
Traficul către România a fost liniștit, ceea ce ne-a oferit timp să reflectăm la tot ce am aflat în timpul vizitei despre viața în Ucraina în mijlocul războiului – nu atât despre eforturile de război, cât despre impactul acestora asupra vieții oamenilor. Sunt vremuri extrem de grele pentru ei, dar a fost reconfortant să știm că am putut face un bine și să oferim puțin ajutor. Poate, într-o zi, va fi posibil să ne întoarcem la Cernăuți pentru o altă misiune umanitară.
Ploaia s-a intensificat, iar drumul pe serpentinele înguste de munte, în amurg, a fost o adevărată aventură. Autoutilitara goală era legănată de vânt, iar pe șosea se adunase multă apă. Din fericire, traficul era redus și nu a trebuit să depășim căruțe pe drumurile ude și sinuoase. În plus, în unele zone apropiate avuseseră loc alunecări de teren, iar în aceeași noapte, mai la sud, în România, s-a produs un cutremur destul de puternic. Am aflat despre acesta abia mai târziu, din știrile austriece.
Inițial, intenționam să mergem mai departe până în Dej pentru a înnopta acolo, însă, din cauza timpului petrecut în Ucraina și a condițiilor meteo nefavorabile, ne-am oprit mai devreme și am dormit în Vatra Dornei, în România. După cină, tentația somnului a fost mică, căci dimineața urma un trezire devreme și un drum lung pentru călători. Din fericire, ploaia se oprise, norii se agățaseră de vârfurile munților și am putut continua călătoria prin vale, pe vreme mai clară, în direcția Ungariei și Austriei. În concluzie, o excursie minunată și plină de semnificație – mulțumiri lui Samuel pentru această experiență atât de valoroasă.
Poate că, într-o zi, voi reveni…
Mika