La mijlocul lunii octombrie, Eeva Virolainen și Ilona Turunen au făcut un transport umanitar la granița ucraineană, în Rădăuți. Iată relatarea lor, o veritabilă tapiserie de trăiri și peisaje care se împletesc cu misiunea lor profundă:
12.10.2024
Am pornit din Budapesta spre România. Mașina fusese încărcată aproape complet din Viena – haine, alimente, saltele, două paturi, scutece, detergent, un scaun auto pentru copii, jucării, biciclete pentru copii și chiar un scaun cu rotile. Era captivant cât de multe încapeau în acel spațiu, ca într-un labirint ingenios. Am găsit locuri libere în care am adăugat șosete din lână și haine de iarnă din Finlanda. Ziua a fost lungă, traversând o Ungarie verde și enigmatică, dar ne bucuram la fiecare pas. Am ajuns în Bistrița după lăsarea întunericului, urmând traseul prin Satu Mare și Dej.
13.10.2024
Călătoria noastră a continuat spre Vatra Dornei. Am admirat casele pline de culoare – un mozaic de grădini, cocoși mândri și găini harnice. Turmele de oi pășteau pe pajiști și pe versanții munților. Din munți izvorau ape cristaline, din care ne-am aprovizionat pentru drum. Peisajul era o simfonie orchestrată de natură. Pe măsură ce noaptea se apropia, am ajuns în Rădăuți, aproape de granița cu Ucraina.
14.10.2024
Dimineața, Tanya și Stefan au sosit în curtea hotelului nostru. La micul dejun i – am cunoscut – oameni calzi, a căror prezență părea să transceadă bariera limbajului. Am descărcat tot ce adusesem din autobuzul „HILFE UND HOFFNUNG” și le-am transferat în mașina Tanyei. Cu emoție, ne-am despărțit: ei s-au întors în Ucraina, iar noi am pornit să traversăm Carpații. Peisajul era de o frumusețe caleidoscopică. În Vatra Dornei, am vizitat zona sinagogii, unde cu tristețe am observat geamuri sparte.
Ne-am ales locul de înnoptat în Dej.
15.10.2024
Lângă hotelul nostru se afla Memorialul Holocaustului, pe care doream să-l vizităm înainte de a ne continua călătoria. A fost singura zi ploioasă – parcă cerul plângea pentru cei 7674 de evrei deportați la Auschwitz între 3 mai și 8 iunie 1944.
Am continuat spre Oradea, unde am stat câteva zile la un prieten. Acolo, am vizitat sinagoga și am participat la Sărbătoarea Corturilor.
Eeva: Călătoria aceasta a fost de neuitat mai ales datorită peisajelor captivante. Dar cel mai mult m-a emoționat când Tanya mi-a spus că micile pachete cu zahăr, cafea și ceai sunt transportate de drone către soldați, în tranșee. M-am întrebat dacă aceste lucruri, aparent mici, chiar ajută. Mi-am dat seama că da – chiar și cele mai mici gesturi pot avea un impact profund.
Ilona: Ceea ce m-a emoționat cel mai mult a fost faptul că, uitându-mă pe harta orașului Oradea, am descoperit o stradă nouă, care fusese aparent redenumită. Un angajat al muzeului mi-a spus că redenumirea a avut loc în acest an. Am pornit în căutarea străzii, aflate la marginea fostului ghetou, și astfel am făcut propriul meu pelerinaj prin ghetou și pe strada care poartă acum numele „Strada evreilor izgoniți”.
Ilona & Eeva
Octombrie 2024